În cadrul memorandului de colaborare semnat între USMF Nicolae Testemițanu și Universitatea de Medicină Wake Forest Departamentul de Chirurgie Plastică și Reconstrucție, Carolina de Nord,USA catedra de chirurgie oro maxilo facială pediatrică, pedodonție și ortodonție a găzduit o echipă de chirurgi plasticieni. Membrii echipei s-au aflat și au activat în secția de chirurgie oro maxilo facială pediatrică a Institutului Mamei și Copilului, clinica Em. Coțaga de 05.05.2019 pînă pe 12.05.2019.
Pe parcursul de 5 zile echipele de chirurgi au avut un program intensiv de tratamente chirurgicale și momente de odihnă activă prin locurile de interes istoric a Moldovei.
Echipa din USA a fost însoțită permanent de șeful secției de chirurgie oro maxilo facailă pediatrică Porosencov Egor, asistentul Lupan Roman, Ciupac Serghei, grupa de rezidenți – Ursu Denis. Împreună cu echipa de chirurgi au participat și secția de oftalmologie a clinicii Em. Coțaga.
În fiecare zi erau tratați 3-4 pacienți cu malformații congenitale ale feței. Echipa de chirurgi au venit cu tehnologii moderne de tratament chirurgical prin plastii estetice ale feței la copiii de vîrstă fragedă. Pentru acești copii au fost aduse echipamente speciale în realizarea recuperărilor chirurgicale.
Echipa a avut o întîlnire cu reprezentant din departamentul Relațiilor Externe a USMF Nicolae Testemițanu – Ghirghiligiu cu ocazia împlinirii a 20 ani de colaborare între Carolina de Nord și Republica Moldova. Pe parcursul a 20 ani de colaborare în secția de chirurgie oro maxilo facială au fost reabilitați și asigurați cu echpamente necesare pentru reabilitarea a multor copii cu dismorfisme cranio maxilo faciale.







